Prima zi: când Delyn decide să se ascundă de lume

    Delyn îşi privi chipul lunguieţ în oglindă, trecându-şi visătoare degetele prin părul blond-auriu. Rădăcinile poloneze îşi spuneau cuvântul, trupul înalt şi zvelt, oasele tari, chipul luminos o făceau plăcută. Cultă şi atentă cu cei din jur, provenind dintr-o veche familie evreiască, Delyn Amiel moştenise o avere considerabilă, un nume de inspiraţie divină şi un secret pentru care unii ar fi fost în stare să ucidă.

    Ridică absentă un flacon de pastile de pe marginea măsuţei de toaletă: Rivotril. Delyn nu cunoştea substanţele care compuneau medicamentele folosite în tratamentele psihiatrice, dar puţinul pe care îl putuse afla de la logodnicul său, renumitul neurochirurg Axel Plank, fusese satisfăcător. Rivotrilul conţinea benzodiazepină, utilizată în special pentru ameliorarea senzaţiilor de frică provocate de stres.
    Iar tânăra nu ar fi recunoscut niciodată faţă de apropiaţii săi că primise ameninţări cu moartea. Ultima tentativă de intimidare a şantajiştilor fusese cea de a-i accidenta uşor mama, chiar pe trecerea de pietoni. Femeia scăpase doar cu o sperietură zdravănă, dar pentru fiica acesteia mesajul fusese clar: dacă avea să continue investigaţia în legătură cu presupusul caz de corupţie al unui înalt consilier din cadrul Comisiei pentru Energie Atomică a Uniunii Europene, aveau să fie luate măsuri drastice. Doar simplul gând o făcu să se cutremure şi, cu mână tremurândă, îşi puse două pastile pe limbă.

    Închise ochii şi încercă să îşi golească mintea de gânduri. Detectivul particular cu care lucra din când în când la cazurile delicate o sfătuise să se mute din apartamentul ei din Hansaviertel înapoi în casa părintească din afara Berlinului, motivând că oamenilor lui le va fi mai uşor s-o păzească. Delyn acceptase mai degrabă pentru că ştia că Axel avea s-o viziteze mai rar.
    Îşi aranjă halatul de mătase, strângându-l mai bine pe lângă corp, şi îşi ciupi cu degete sigure obrajii, încercând să readucă puţină culoare în ei. Nu păcălea pe nimeni cu asigurările vehemente că totul este în regulă, mai ales pe mama sa, Erika, care o bănuia a fi suferindă de o boală gravă. Cât de eliberată s-ar fi simţit dacă le-ar fi putut împărtăşi şi lor temerile ei, dar Davisson o sfătuise să nu facă gesturi nesăbuite. Cu atât mai puţin nu trebuia să le ofere celor care o şantajau un motiv în plus să o facă să renunţe la cercetări.

    Zgomotul înfundat venind dinspre terasa de dincolo de ferestrele camerei sale o făcu să tresară nervos. Se ridică pripit de la măsuţa de toaletă şi, îndreptându-se spre fereastră, dădu cu grijă perdeaua la o parte. Cu spatele la ea, rezemat de balustradă, un bărbat fuma condescendent. Delyn se temu o secundă pentru viaţa ei, realizând apoi că probabil era mai bine păzită şi decât Angela Merkel. Curajoasă şi împinsă de la spate de curiozitatea care o caracterizase întotdeauna, deschise uşa şi păşi desculţă pe terasă.